POLITICA DE CONFIDENŢIALITATE A DATELOR CU CARACTER PERSONAL
Tehnolaser Dent SRL (în prezentul denumită Tehnolaser Dent), persoană juridică romană cu datele de identificare fiscală, CUI 31256670, J2013000410139, Constanţa – România, este operator de date cu caracter personal. În această calitate, îşi asumă angajamentul de a respecta protecţia datelor cu care intră în contact, prin utilizarea acestora doar în conformitate cu dispoziţiile Regulamentului european 679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (art. 94 din Regulament), care se aplică în toate Statele Membre, companiilor care au sediul în UE și companiilor care procesează date personale în UE.
Este necesar, înainte de a efectua o comandă pe site şi de-a ne transmite, pentru aceasta, date cu caracter personal, să citiţi cu atenţie aceste condiţii privind utilizarea şi confidenţialitatea datelor, întrucât accesarea site-ului sau crearea unui cont în baza căruia veţi efectua comenzi de cumpărare înseamnă acceptarea de către dvs. a tuturor condiţiilor de utilizare şi păstrare a datelor personale.
În cazul în care o condiţie nu mai este legal-valabilă, celelalte rămân valabile. De asemenea, e bine să ştiţi că aceste condiţii de utilizare se pot schimba oricând, fără nicio notificare prealabilă, astfel că vă recomandăm citirea lor de fiecare dată când efectuaţi o comandă, pentru a evita problemele născute dintr-o eventuală dezinformare.
Datele dvs. personale sunt prelucrate în legătură strict cu scopul precizat de dvs. – comanda produselor, informări prin e-mail sau sms, marketing, reclamă, curier etc. şi vor fi utilizate doar atât timp cât este necesar pentru atingerea acestuia.
Care sunt datele pe care le colectăm
În desfăşurarea obiectului de activitate, Tehnolaser Dent colectează date personale prin intermediul rapoartelor de trafic înregistrate de serverul care găzduieşte site-ul, prin cookie-uri şi direct de la utilizatori sau parteneri.
Informații furnizate direct de către utilizatori
În scopul vânzării produselor şi al activităţilor accesorii, este necesar să colectăm de la dvs. următoarele date: nume şi prenume, adresa – de domiciliu, de facturare sau de livrare, data naşterii, telefon de contact, e-mail, sau date speciale, cum ar fi CNP, cele cuprinse în actul de identitate sau cele despre starea dvs. de sănătate – care fac obiectul unor măsuri de protecție specială şi care ne vor ajuta să vă oferim produse în acord cu nevoile dvs. personale.
Colectăm orice altă informaţie personală pe care doriţi să ne-o oferiţi, cuprinsă în orice act, formular de consimţământ sau de contact acceptat de dvs. Avem nevoie de consimţământul dvs. expres pentru folosirea acestor date în scopul de a vă expedia produsele prin curier, de a întocmi şi înregistra acte contabile, de a vă informa cu privire la promoţii – telefonic, prin e-mail (newsletter) sau sms şi de a răspunde oricărui tip de solicitare din partea dvs.
Sistemele noastre procesează automat conținutul și comunicările furnizate de dumneavoastră şi în scopul de a întocmi sondaje de opinie despre produsele noastre.
Prelucrăm date referitoare la modul dvs. de utilizare a site-ului: comportamente, preferinţe, date furnizate în cadrul secţiunilor de contact, sistemul de comentarii etc.
În acest sens, înregistrăm frecvenţa cu care vizualizaţi imaginile sau conţinutul produselor noastre, cumpăraţi de la noi, modul în care le utilizaţi, acţiunile pe care le întreprindeţi cu privire la acestea, modul în care le descoperiţi pe piaţă (reclame etc.), persoanele cu care interacţionaţi în legătură cu ele, modul în care faceţi plata, informaţii privind plăţile – cum ar fi numărul cardului de credit sau de debit și alte informații despre card, alte informații despre cont și de autentificare și informații de facturare, transport, livrare și contact.
Putem folosi, de asemenea, informaţii cu caracter special, cum sunt datele cu conţinut biometric sau care privesc starea de sănătate. Astfel, cu consimţământul dvs., aveţi posibilitatea să aflaţi despre produsele specifice nevoilor dvs. şi să vă convingeţi de calităţile acestora.
Informații pe care le colectăm de la parteneri
Promotorii, dezvoltatorii de aplicații şi editorii, de exemplu, ne-ar putea informa ce anume ați cumpărat din magazinul lor. Primim, de asemenea, informații despre acțiunile și achizițiile dumneavoastră online și offline, de la furnizorii de date terți care au dreptul de a ne furniza informațiile dumneavoastră.
Partenerii primesc datele dumneavoastră atunci când vizitați sau utilizați serviciile acestora sau prin terțe părți cu care lucrează. Solicităm fiecăruia dintre acești parteneri să dețină drepturi legale de a colecta, utiliza și distribui datele dumneavoastră înainte de a ne furniza oricare din aceste date.
Nu colectăm date personale, indiferent de scopul precizat, de la minori sub 13 ani; peste 13 ani acceptăm utilizarea datelor personale doar în scopuri bine determinate şi doar cu acordul expres al reprezentanţilor legali.
Date privind traficul utilizatorilor
Datele personale sunt operate prin intermediul sistemelor informatice şi al procedurilor software folosite de către site-ul Tehnolaser Dent şi pot, în anumite cazuri special prevăzute de lege, să conducă la identificarea utilizatorilor, având în vedere că ele pot fi: adresele IP, numele domeniului calculatorului, orarul vizitei pe site, dimensiunea şi tipul fişierului accesat, alţi parametrii specifici sistemului de operare şi mediului informatic al utilizatorului. Această identificare este necesară în cazurile în care poate fi atrasă răspunderea în legătură cu săvârşirea unor infracţiuni informatice.
Informaţii referitoare la coockie
Când utilizați un magazin online, nu ați putea cumpăra nimic fără ajutorul cookie-urilor. Magazinele nu ar putea să vă identifice și să vă atribuie un coș de cumpărături fără acestea, deoarece, de fiecare dată când încărcați o nouă pagină, magazinul v-ar privi ca pe un nou utilizator și ar crea un nou coș.
Coockie-urile sunt fişiere de tip text, stocate pe PC-ul dvs. personal/device-ul mobil, cu scopul de a memora preferinţele dvs. în privinţa comportamentului pe o anumită pagină de internet, astfel încât, la o următoare accesare a aceleiaşi pagini, dvs. să beneficiaţi de o experienţă de navigare conform preferinţelor stabilite anterior (la prima accesare).
Practic, când un utilizator vizitează un site pentru prima dată, serverul stochează un anumit cookie în navigatorul de internet al acestuia. La toate vizitele succesive acestei prime vizite, serverul își va cere cookie-ul pentru a-l citi și a încărca o anumită configurație a site-ului web care să fie cea mai potrivită pentru acel utilizator. Puteți vedea cookie-urile ca pe o etichetă pe care serverele le aplică fiecărui utilizator, citindu-le apoi pentru a identifica utilizatorii.
Cel mai comun tip de cookie este Cookie-ul de sesiune. Acesta există într-o memorie temporară până când navigatorul de internet este închis. Acest tip de cookie nu este dăunător deoarece toate informațiile stocate sunt șterse atunci când sesiunea de navigare este încheiată.
Cookie-urile permit site-urilor web să adune date despre utilizatorii lor și despre paginile pe care le vizitează pentru a evalua automat aspecte referitoare la produsele care le sunt necesare, pe baza alegerilor lor, la caracteristicile produselor deja cumpărate şi la circumstanţele şi predicţiile referitoare la comportamentul lor. Acest proces de automatizare nu afectează în niciun fel utilizatorii, el este foarte util în măsura în care li se oferă spre vânzare produse similare celor pe care le-au cumpărat, despre care încă nu au aflat.
Ca orice altă tehnologie însă, ele pot fi utilizate și în scopuri mai puțin etice. De aceea este bine că toți cei care navighează pe internet să știe cum funcționează și cum pot fi utilizate.
Dacă nu sunteţi de acord cu folosirea cookie-urilor, nu veţi putea accesa site-ul nostru.
Scopul pentru care sunt folosite datele cu caracter personal
Colectăm datele dumneavoastră – nume, adresa de livrare, număr de telefon, adresa de e-mail, adresa de facturare, numele de utilizator, exclusiv pentru următoarele scopuri: vânzarea produselor, crearea contului de utilizator în baza căruia să puteţi cumpăra produse, pentru a plasa comenzi prin intermediul site-ului, pentru a vă prezenta oferte personalizate. Utilizăm, de asemenea, datele dvs. pentru a furniza, personaliza, testă şi îmbunătăţi produsele noastre, precum şi pentru controlul executării serviciului, identificarea utilizatorilor şi diferenţierea între aceştia, contactarea acestora, prezentarea statisticilor, marketing, valorificarea drepturilor juridice ale utilizatorilor, emiterea şi înregistrarea facturilor, îndeplinirea obligaţiilor (adresa de livrare, adresa de facturare etc.).
Utilizăm informațiile de care dispunem pentru a vă trimite mesaje promoţionale, mesaje de marketing, pentru a comunica cu dumneavoastră despre produsele noastre și pentru a vă informa în legătură cu politicile și condițiile noastre de utilizare, prin exprimarea acordului dvs. în acest sens.
De asemenea, folosim informațiile dumneavoastră pentru a vă răspunde atunci când ne contactați.
Datele dvs. pot fi folosite şi în situaţii în care avem un interes legitim faţă de contexte create de şi în legătură cu dvs., cum ar fi de exemplu, apărarea drepturilor comune ce decurg din relaţia cu dvs.
Folosim date personale şi în vederea desfăşurării şi finalizării relaţiei contractuale conform condiţiilor generale înscrise pe site cu privire la preluarea, validarea, facturarea şi expedierea comenzii plasate de cumpărători pe site-ul Tehnolaser Dent, precum şi pentru stocarea şi arhivarea în legătură cu obligaţii de natură fiscală: nume, prenume, e-mail, număr de telefon, adresă.
Vă informăm că refuzul de a ne furniza datele dumneavoastră în mod voluntar şi liber, atrage imposibilitatea de a obţine produsul dorit sau de a efectua comanda necesară.
Modul în care sunt distribuite datele cu caracter personal
Tehnolaser Dent nu va dezvălui date care să permită unor terţe persoane să vă identifice şi nu va permite accesul terţilor la aceste date fără consimţământul dumneavoastră prealabil, exprimat într-o formă care poate fi dovedită.
Transmiterea datelor dvs. se va face, în interiorul societăţii – angajaţilor noştri desemnaţi cu gestionarea şi înregistrarea comenzilor şi în exteriorul ei – partenerilor prin intermediul cărora vă furnizăm produsele, informaţiile solicitate: serviciilor de administrare a site-ului, de marketing şi publicitate, curierat, contabilitate, IT, bancare, fiscale, juridice etc., precum şi autorităţilor interesate, la cerere, în scopul protejării intereselor publice ca, de exemplu: sănătatea, siguranţă publică etc. În baza obligaţiei legale pe care o avem, comunicăm informații şi organelor de aplicare a legii sau ca răspuns la solicitări de natură juridică în situațiile descrise mai jos.
Dacă se schimbă dreptul de proprietate sau de control parțial sau total asupra produselor noastre și a activelor asociate, este posibil să transferăm informațiile dumneavoastră către noul proprietar.
Partenerii din grupul nostru de firme, în interesul şi cu consimţământul dvs., pot beneficia de datele dvs. întrucât ne ajută să furnizăm și să îmbunătățim produsele noastre, iar acest lucru permite funcționarea companiilor noastre și ne dă posibilitatea să vă oferim produsele cele mai potrivite pentru necesităţile dvs. Nu vindem nimănui nicio informație pe care ne-o comunicați și nu vom face acest lucru niciodată. De asemenea, supunem unor restricții şi controale severe modurile în care partenerii noștri vor folosi datele pe care le furnizăm. Aceştia vor folosi sisteme securizate de păstrare a datelor, similare celor pe care le folosim şi noi, care vor garanta securitatea datelor dvs.
De asemenea, comunicăm informații autorităţilor, comercianților și furnizorilor de servicii (IT, contabilitate, bănci, juridic etc.) care susțin activitatea noastră, de exemplu, prin furnizarea de servicii de infrastructură tehnică, prin analiza utilizării produselor noastre, prin furnizarea de asistență clienților, prin facilitarea plăților, prin rezolvarea situaţiilor cu implicaţii juridice.
Cercetători şi oameni de ştiinţă
De asemenea, furnizăm informaţii şi conţinut partenerilor de cercetare şi oamenilor de ştiinţă în scopul realizării de cercetări pentru progresul cunoştinţelor şi inovare, în sprijinul activităţii sau al misiunii noastre şi în susţinerea descoperirilor şi inovaţiilor pentru sănătatea şi bunăstarea socială generală, progresul tehnologic, interesul public etc.
Care este temeiul legal în baza căruia procesăm datele?
Temeiul juridic al gestionării şi prelucrării datelor este Regulamentul european 679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (GDPR)
Prin utilizarea site-ului în sensul efectuării comenzii, utilizatorul îşi dă consimţământul, personal sau electronic, cu privire la operarea datelor cu caracter personal de către Tehnolaser Dent.
Consimţământul voluntar (arta. 6 punctul (1) lit. a) din GDPR) poate fi dat sau revocat oricând prin setările pe care vi le punem la dispoziţie pe site, în următoarele condiţii:
- după cum este necesar pentru a ne îndeplini obligațiile legale;
- pentru a vă proteja interesele vitale sau pe ale altora;
- după cum este necesar în interes public și
- după cum este necesar în interesul nostru legitim (sau al altora), cu excepția cazurilor în care aceste interese prejudiciază interesele dumneavoastră sau drepturile și libertățile fundamentale care impun protejarea datelor dvs. cu caracter personal.
Vă informăm că în cazul în care utilizatorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin în legătură cu comanda lansată şi executată, temeiul juridic pentru prelucrarea datelor va fi interesul legal.
Exercitarea drepturilor prevăzute de GDPR
În conformitate cu Regulamentul (EU) 679/2016 privind protecția datelor, aveți dreptul la informare (art. 13 şi 14 din Regulament), drept de accesare a datelor pe care le deţinem (art. 15 din Regulament), de rectificare (art. 16 din Regulament), de portare și de ștergere a datelor dumneavoastră (art. 17 din Regulament).
Puteţi să vă retrageţi consimţământul în orice moment, fără să fiţi afectat în niciun fel.
De asemenea, aveți dreptul să vă opuneți și să restricționați anumite prelucrări automate ale datelor dumneavoastră (art. 18, 20, 21 din Regulament). Printre acestea se numără:
- dreptul de a vă opune prelucrării datelor dumneavoastră în scopuri de marketing direct, pe care îl puteți exercita utilizând linkul „dezabonare” din mesajele de marketing din newsletter de acest fel și
- dreptul de a vă opune prelucrării datelor dumneavoastră atunci când desfășurăm acțiuni în interes public sau în interesele legitime proprii sau ale unui terț. Vă puteți exercita acest drept în scris, pe e-mail sau prin poştă.
Întrucât utilizăm datele personale în conformitate cu Regulamentul (EU), prezentă politică se poate completa cu orice prevedere a acestuia.
Dacă doriţi să aflaţi mai multe despre aceste drepturi și despre modurile în care vi le puteţi exercita, puteţi accesa link-ul:
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A32016R0679
În cazul în care datele dvs. nu au fost obţinute de la dvs. personal sau de la un împuternicit căruia i le-aţi transmis cu dreptul de a ni le furniza, vă vom trimite o notificare prin care vă vom informa, printre altele, cine suntem, ce date am colectat despre dvs., în ce scopuri şi pentru ce perioadă.
Păstrarea, dezactivarea și ștergerea datelor
Stocăm datele personale în fişiere securizate atât timp cât este necesar pentru a vă furniza produsele noastre sau pentru desfăşurarea activităţii noastre. Securitatea datelor este asigurată prin tehnici de securizare specifice.
Aprecierea timpul necesar pentru păstrarea datelor se face de la caz la caz, care depinde de factori cum ar fi natura datelor, scopul colectării și prelucrării acestora și necesitățile relevante, legale sau operaționale, de păstrare a acestor date.
Limităm durata de stocare a datelor dvs. la ceea ce este necesar pentru scopurile noastre. Verificăm, la intervale regulate, necesitatea păstrării în continuare a datelor în evidenţele noastre. Ştergem datele în momentul în care luăm la cunoştinţă că folosirea acestora contravine scopurilor noastre şi intereselor dvs.
În cazul în care păstrarea datelor dvs. este necesară în scopurile specificate prin lege (de exemplu, pentru contabilitate, în scopul arhivării, în scopuri statistice sau de natură juridică etc.), putem păstra datele dvs. în continuare, până la limita la care scopul este îndeplinit.
Dacă doriţi să fiţi uitat, adică şters definitiv din evidenţele noastre active, trimiteţi un mesaj către noi sau luaţi legătura cu persoana de contact, responsabilă cu protecţia datelor, la telefonul afişat pe site şi datele dvs. vor fi şterse şi veţi fi înştiinţat în acest sens.
În cazul în care solicitaţi ştergerea contului de utilizator în condiţiile în care pe acesta există plasată o comandă activă, cererea dvs. îşi va face efectul numai după finalizarea comenzii active şi, implicit, după livrarea produselor.
Informațiile pe care le primim despre dumneavoastră pot fi accesate și stocate o perioadă mai lungă (3-5 ani), inclusiv după ştergerea datelor active prin dezactivarea contului dvs.., atunci când fac obiectul unei solicitări de natură juridică sau unei obligații legale, al unei anchete penale, sau al unor investigații privind posibile încălcări ale condițiilor sau politicilor noastre, sau în cazuri în care pot fi prevenite sau reparate prejudiciile. De asemenea, păstrăm informații din conturile dezactivate pentru încălcări ale condițiilor timp de cel puțin un an, pentru a preveni abuzul repetat sau alte încălcări ale condițiilor, însă aceasta nu vă va afecta în niciun fel.
Răspunsul la solicitări. Vătămări
Datele personale vor fi folosite în legătură cu răspunsul la o solicitare de natură juridică, atunci când considerăm, cu bună-credință, că legea ne impune acest lucru, precum şi pentru a detecta, preveni și răspunde la acte de fraudă şi utilizare neautorizată a produselor noastre, precum şi la încălcări ale condițiilor sau politicilor noastre sau alte activități dăunătoare sau ilegale, pentru a ne proteja pe noi (inclusiv drepturile, bunurile sau produsele noastre), pe dumneavoastră și pe alții, inclusiv în cadrul investigațiilor sau al anchetelor autorităților de reglementare.
Informații privind utilizatorul (persoana vizată) în cauză sunt furnizate gratuit, pentru orice categorie de date, o dată pe an. Informații suplimentare privind aceeași categorie de date pot fi supuse unei taxe. Valoarea acestei taxe poate fi stabilită printr-un acord între părți.
Putem refuza furnizarea de informații persoanei vizate. În cazul refuzului de a furniza informații, îi vom comunica utilizatorului în scris motivele legale de refuz precum și despre posibilitățile de a promova o cale de atac sau de a depune o plângere autorităţii.
Am delegat persoane responsabile cu datele dvs. care se pot ocupa la timp de cererile pe care ni le adresaţi şi care pot să răspundă acestora.
Am redactat formulare de exercitare a drepturilor dvs. specifice.
Am stabilit, în situaţia în care cererile dvs. vor fi primite pe mail, ca răspunsul dvs. să fie oferit tot pe mail, pentru mai multă rapiditate, în caz că nu doriţi să-l primiţi în alt mod.
Am implementat proceduri specifice de siguranţă pentru situaţii care au legătură cu datele dvs. (privind securitatea datelor, răspunsul la solicitările dvs., rezolvarea oricărei cereri etc.).
Păstrăm evidenţa cererilor dvs. şi adresele de răspuns pentru orice necesitate.
Am identificat riscurile din timp şi ne-am asigurat, prin intermediul sistemelor de protecţie specifice, în colaborare cu specialişti în domeniu cu care am încheiat acorduri ferme, ca datele dvs. vor fi protejate tot timpul şi că nu există niciun risc pentru dvs.
În exercitarea dreptului nostru la portabilitatea datelor, avem dreptul de a transmite date personale unui alt procesator de date, în cazul în care este fezabil din punct de vedere tehnic.
Cum protejăm datele dumneavoastră
Pentru siguranţa datelor gestionate, le stocăm într-un spaţiu de stocare bazat pe un server fizic, monitorizat continuu. Sistemele automate efectuează scanări zilnice, anti-malware ori antivirus, protecţii tip firewall şi actualizări ale sistemelor de securitate.
Fişierele conţinând date personale sunt protejate prin parole de acces, care sunt utilizate de persoane autorizate şi instruit în acest sens, care poartă răspunderea juridică cu privire la siguranţa datelor; astfel, nu există riscul prelucrării neautorizate, ilegale, pierderii sau distrugerii accidentale sau ilegale şi ne-am asigurat împotriva oricăror daune accidentale sau ilegale.
Practic, accesul la produsele noastre şi vânzarea acestora către dvs. se face în baza deschiderii unui cont şi este protejat de parole. Recomandăm să nu dezvăluiţi nimănui parola şi să vă delogaţi în momentul în care nu mai folosiţi contul. Vă sfătuim de asemenea să închideţi fereastra browserului în care aţi lucrat la sfârşitul navigării dvs. pe site-ul Tehnolaser Dent.
Din păcate, nici o transmisie de date prin intermediul internetului nu poate fi garantată ca sigură în proporţie de 100%. În consecinţă, în ciuda eforturilor noastre de a vă proteja datele personale, Tehnolaser Dent nu poate asigura sau garanta securitatea informaţiilor pe care le transmiteţi către noi.
Vă atenţionăm, aşadar, că orice informaţie trimisă către noi se va face pe propriul dvs. risc, în condiţiile în care garantăm că vom depune toate eforturile pentru a asigura securitatea acesteia în sistemele noastre, conform standardelor de securitate impuse de legislaţia română în vigoare şi contractelor sau acordurilor de colaborare pe care le încheiem cu cei care procesează datele în interesul nostru.
Împuterniciţii noştri, chiar dacă procesează date pentru noi, au şi ei obligaţia legală de a le procesa în condiţii de deplină securitate.
Fizic, realizăm protecţia datelor prin: limitarea accesului în spaţiile, computerele unde se află bazele de date; limitarea accesului la arhivele şi documentele care conţin date personale.
Am stabilit coduri de acces individuale pentru persoanele autorizate să folosească datele şi pentru a împiedica accesul persoanelor neautorizate la zonele/fişierele de prelucrare a datelor.
În vederea prevenirii citirii, copierii, modificării sau eliminării suportului de date în mod neautorizat, am stabilit persoanele care pot accesa bazele de date; am stabilit parole de acces puternice, pe care le schimbăm în mod regulat; am configurat copii de rezervă periodice şi am stocat materialele de rezervă într-un singur loc.
Controlăm stocarea datelor prin accesul doar al persoanelor desemnate anume să le stocheze, pe baza atribuirii unei identităţi individuale de utilizator şi al unui cod de acces confidenţial acestor persoane; nicio altă persoană nu poate introduce date în s] stem.
Măsurile de siguranţă sunt respectate pentru prevenirea folosirii ilegale şi abuzive a datelor dumneavoastră, precum şi împotriva accesului neautorizat şi pierderii acestora.
Personalul Tehnolaser Dent implicat în prelucrarea datelor personale este instruit să sesizeze incidentele de securitate şi să sisteze orice activitate de prelucrare până la descoperirea limitelor acestora, a cauzelor care au dus la producerea lor, a compartimentelor afectate şi a consecinţelor acestora, precum şi să procedeze la recuperarea datelor în scopul de a reveni la situaţia anterioară. De asemenea, în cazul unei breşe de securitate, personalul este instruit să notifice autoritatea în termen legal.
Modificările aduse acestei politici
Dacă modificările vor fi dictate de interesele companiei, vă vom trimite o notificare înainte de a aduce orice modificări acestei politici și vă vom oferi posibilitatea să consultați politica revizuită înainte de a alege să continuați să utilizați produsele noastre.
Dacă modificările vor fi dictate de schimbarea legislaţiei în vigoare referitoare la protecţia datelor cu caracter personal, veţi lua la cunoştinţa din media de modificările respective, ştiut fiind că, ignorantia legum excusat neminem” (necunoaşterea legii nu scuză pe nimeni).
Contactarea în caz de întrebări
Solicitările, reclamaţiile, sugestiile, observaţiile şi întrebările către persoană responsabilă cu protecţia datelor cu caracter personal pot fi adresate online, prin intermediul formularului de Contact afişat pe site. Vom răspunde în termen legal.
De asemenea, aveți dreptul de a depune o sesizare la autoritatea de supraveghere a datelor din România, cu sediul în Bd. G-ral. Gheorghe Magheru 28-30, Sector 1, Bucureşti, România, e-mail: anspdcp@dataprotection.ro
Accesarea site-ului în continuare prin completarea formularului de creare cont care face trimitere la prezentul document, prin efectuarea unei comenzi de cumpărare produse, solicitarea de informaţii sau prin orice alt mod de a intra în legătură cu reprezentanţii Tehnolaser Dent, înseamnă faptul că aţi luat la cunoştinţă şi sunteţi de acord cu toate informaţiile din documentele privind termenii, condiţiile şi politica Tehnolaser Dent referitoare la confidenţialitatea datelor dvs. personale, precum şi că vă daţi consimţământul în mod expres şi neechivoc ca Tehnolaser Dent şi partenerii ei să prelucreze datele dumneavoastră cu caracter personal, în scopurile şi în modurile precizate în prezentul document.
Prezentul document reprezintă o completare a documentului Termeni şi condiţii de utilizare, existent pe site în secţiune separată.